Colt Charity Bike Ride RO Team 2019 - Asociatia De Poveste

Ateliere de art-terapie Phronetik®

4,002 RON Donations raised
40.02% Complete
10,000 RON Target
58 Donations
27 Days left
I want to donate!

 

Please see English version below

Colt Charity Bike Ride este  evenimentul anual al Colt Technology Services, care reunește angajații din întreaga lume spre un țel comun: acela de a strange donații caritabile prin intermediul unei curse caritabile de biciclete, de-a lungul a patru zile, între două locații ale companiei.

În ultimii șapte ani, Colt a reușit să strângă peste 1.000.000 de Eur pentru diferite asociații care lucrează cu copii,  din peste 16 țări. La prima ediție ne propuseserăm să parcurgem toată rețeaua Colt, iar acum am reușit 4300 km de la Londra la Paris, de la Paris la Amsterdam, apoi la Frankfurt, Zurich, de la Marseille la Barcelona, de la Barcelona la Valencia și de la Milano la Roma.

Acest eveniment a ajutat la dezvoltarea unor relații solide și îndelungate între angajații companiei, clienții și furnizorii acesteia. Nouă ne amintește mereu, că împreună putem realiza lucruri minunate și că avem cu toții puterea să contribuim în mod activ și să aducem un plus lumii. 

Unde?

Anul acesta Colt Charity Bike Ride va fi o cursă (sperăm) în plin soare, din Germania până în Austria. Timp de patru zile, la finalul lunii septembrie, cicliștii înscriși vor pedala de la Munchen la Viena iar echipele de support îi vor susține și ajuta.

Cine?

Ioan Doroftei, ciclistul sibian, care a luat parte la fiecare ediție Colt Charity Bike Ride, reușind astfel să strângă împreună cu echipa lui de suport peste 11000 de Eur pentru diferite asociații din Sibiu.

Iar de anul acesta i se alătură și Florin Mărginean, care participă pentru prima dată la o astfel de competiție.

Anul acesta ne dorim să…

Ne dorim să organizăm timp de un an, bilunar, ateliere de art-terapie Phronetik® pentru 10 tineri beneficiari ai Centrului de Plasament Orlat.

Atelierele vor fi susținute de un terapeut atestat și au ca scop să îi ajute pe copii să își facă puțină ordine pe plan fizic, mental, emoțional și spiritual.

Structura atelierelor art terapeutice este una neconvențională și urmărește abordarea holistica a copilului. Se lucrează cu emoțiile și trăirile prezente, folosindu-ne de proprietățile materialelor și de câmpul terapeutic Phronetik (conștiința colectivă). Atelierele se bazează pe un principiu foarte simplu: cu cât copiii se cunosc mai bine, își recunosc emoțiile și reacțiile, cu atât reușesc să trăiască o viață mai satisfăcătoare și mai împlinită.

La finalul întâlnirilor copiii vor ști să își exprime și să comunice propriile trăiri; să facă alegeri, să conștientizeze, să înțeleagă și să rezolve probleme/situații; să își conștientizeze propria persoană și propriile calități; să găsească noi perspective în abordarea provocărilor vieții –gândire creativă.

Avem nevoie de ajutorul vostru!

Ne-am propus să strângem pentru copiii din Asociația de Poveste 2000 de Eur și să contribuim astfel la dezvoltarea lor.

Nu putem reuși asta fără voi :)

-------------------------------

Colt Charity Bike Ride is the annual event in Colt Technology Services that brings together employees from all the countries who are sharing one common goal: charity  fundraising, via a 4 days charity bike ride between two Colt locations.

In the past 7 years, Colt succeeded to raise over 1.000.000  Eur for different children support associations in over 16 countries. The first bike ride was started with the intention to ride through the entire Colt network.  Currently, we managed to ride 4300 km from London to Paris, from Paris to Amsterdam, then to Frankfurt, Zurich, from Marseille to Barcelona, from Barcelona to Valencia and from Milan to Rome. This event facilitated the development of strong and long term relationships between  employees, customers and suppliers. To us, it is a constant reminder that we can achieve great things together and that we all have the power to actively contribute and bring added value into the world. We are looking forward for this year bike ride.

Where?

This year Colt Charity Bike Ride will hopefully be a sunny ride from Germany to Austria. For 4 days, at the end of September, the cyclists will ride from Munich to Vienna with the help of the support teams.

Who?

Ioan Doroftei, our cyclist from Sibiu who attended every Colt Charity Bike Ride, managing to raise together with his support team over 11000  Eur for different associations from Sibiu.

This year is joining Florin Marginean, who is attending this kind of race for the first time.

This year we would like to…

Organize for one year, twice a month, Phronetik® art therapy workshops for 10 young children from the Placement Centre Orlat.

The workshops will be held by an authorized therapist and have as purpose to help children make some physical, mental and emotional order.

The structure of the workshops in an unconventional one and follows the holistic approach of the child. They will work with emotions and present feelings, using the properties of materials and the Phronetik therapeutic field (collective knowledge). The workshops are based on a very simple principle: the  better the children know themselves, recognise their feelings and reactions, the more they succeed in living a satisfactory and fulfilling life.

At the end of the meetings the children will know how to express and communicate their feelings; how to make choices, to understand and solve problems or different situations; to be aware of their own person and their qualities; to find new perspectives when approaching the challenges of life - creative thinking.

We need your help!

Our goal is to raise 2000 Eur for the “Asociația de Poveste” organization and contribute to the childrens’ development.

We cannot do this without you :)

 


Read the story below or recommend this campaign to your friends.

in benefit of

Asociatia De Poveste

Noi, cei de la Asociația De Poveste, ne îngrijim ca cei mai puțin norocoși să aibă parte de multă atenție, dragoste și experiențe de neuitat.

Susține dezvoltarea personală a copiilor din centrele de plasament!

Pentru a deveni adulți responsabili, copiii din centrele de plasament au nevoie de sprijin constant.

58 Donations

Lilia

50 RON
2 persoane : Lucian și Lilia
08 Aug 2019
08 Aug 2019
08 Aug 2019

Mihai Culcea & Tudor Pastor

50 RON
Donez pentru 2 persoane Partenerul meu Tudor Pastor nu a reusit sa faca donatia dar vrea sa ia parte la tura cu bicicletele Multumim de intelegere
08 Aug 2019

Anonymous

60 RON
Hanea Sebastian Barbat Ovidiu Vaslan Bogdan
08 Aug 2019
08 Aug 2019

Anonymous

30 RON
07 Aug 2019

Anonymous

30 RON
07 Aug 2019
2 persoane: Tibor, Albert
07 Aug 2019
1 persoana
06 Aug 2019
06 Aug 2019
06 Aug 2019

Simona Stanculescu

30 RON
06 Aug 2019

Anonymous

75 RON
06 Aug 2019
05 Aug 2019

Anonymous

50 RON
IMV
05 Aug 2019
Tura cu bicicleta
02 Aug 2019

Răzvan Rău / Ana Maria Rau - 2persoane participante

105 RON
Felicitări pentru inițiativa !
02 Aug 2019

Florin si Florina Marginean

75 RON
02 Aug 2019

Anonymous

50 RON
inscriere tura caritabila pentru doua persoane (impreuna cu Alex Achim)
02 Aug 2019

Anonymous

30 RON
30 Jul 2019
Seara board-games
30 Jul 2019
29 Jul 2019

Anonymous

40 RON
29 Jul 2019

Draghiciu Patricia

46 RON
Seara caritabila board-games
28 Jul 2019
Seara board games
28 Jul 2019
28 Jul 2019
Seara board games
25 Jul 2019
”seara board-games” - 1 persoana
22 Jul 2019

Anonymous

75 RON
Seara board-games
22 Jul 2019

Donatii Festival Handmade Creative Buzz iunie

994 RON
22 Jul 2019
21 Jul 2019
Treasure Hunt
10 Jul 2019

Anonymous

75 RON
08 Jul 2019

Anonymous

100 RON
08 Jul 2019

Ioan Stefanescu

30 RON
08 Jul 2019
treasure-hunt
08 Jul 2019
treasure-hunt
08 Jul 2019

Georgiana Hanea

35 RON
Treasure Hunt
08 Jul 2019
08 Jul 2019
treasure-hunt
08 Jul 2019
PT FOGOROS KLARA SI DANIEL
08 Jul 2019

Anonymous

30 RON
Treasure-hunt
07 Jul 2019

Anonymous

50 RON
Treasure Hunt
07 Jul 2019
05 Jul 2019
Treasure-hunt
04 Jul 2019
Donatie pentru seara de colorat.
19 Jun 2019
18 Jun 2019

PAA

75 RON
18 Jun 2019
18 Jun 2019
18 Jun 2019
seară caritabila de colorat
18 Jun 2019
Seara caritabilă de colorat
18 Jun 2019

Roxana Ionaș

15 RON
18 Jun 2019

Oana Teodosiu

30 RON
Succes!
13 Jun 2019
Seara de colorat
12 Jun 2019

Sorina Boeriu

30 RON
seară caritabilă de colorat
12 Jun 2019
16 May 2019